De ce pot învățătorii să realizeze cercetări educaționale (partea a doua)

În articolul precedent am demonstrat că, din punct de vedere logic, afirmația ”Nici un învățător nu poate face cercetare” este falsă.

Însă credințele multor persoane care activează în acest câmp nu se schimbă odată cu demontările logice. Așa încât voi continua argumentarea, clarificând pentru cât mai multă lume termenul de cercetare educațională.

Vă propun să reflectați, pentru început, la nevoia noastră de a lua în stăpânire lumea, sub raport cognitiv. Fiecare dintre noi, de cele mai multe ori în manieră nesistematică, cvasiautomată, ca urmare a reflectării realității, plasăm, pe plan mental, fapte, obiecte, evenimente, oameni – în categorii. Facem acest lucru din nevoia de a înțelege, de a (ne) explica lumea, de a o manipula pe plan cognitiv. Condensăm realitatea în concepte, în imagini, pe baza caracteristicilor pe care le extragem din rezultatele reflectării realității și, ulterior, a reflecției asupra realității. Dar cum extragem aceste caracteristici, pe baza cărora facem clasificări? Clasificările au la bază percepții sau observații, continuă cu prelucrări secundare ale datelor observate, cu ajutorul operațiilor imaginației, gândirii, inferențelor logice șamd. Uneori mergem mai departe: manipulăm realitățile, le schimbăm/le provocăm să se schimbe și urmărim – observăm – ce se întâmplă, ce s-a schimbat.

Ne vom opri asupra uneia dintre modalitățile menționate mai sus – observarea realității. Observarea realității constă în ”traduceri” ai parametrilor realității în ”formate” manipulabile cognitiv – reprezentări. De la ele pornim în construirea conceptelor. Pe etape, avem: observarea realității - interpretarea datelor observate - clasificarea realității pe baza rezultatelor interpretării - (eventual) modificarea realității/imaginii asupra realității. Observarea sau intervenția cu scop de observare a efectului modificărilor asupra realității (experimentarea) se derulează nesistematic, adică într-un mod spontan, aleator, în funcție de contexte particulare. Varierea controlată, metodică, a unor parametri este deja apanajul observației și experimentării științifice.

Concluzia parțială 1: Oamenii observă, nesistematic realitatea. Oamenii modifică, experimental, nesistematic, diverși parametri ai realității.

Dacă privim cu luare-aminte copiii mici – stadiul senzorio-motor la J. Piaget, de la naștere la 2 ani – observăm că ei observă în mod activ realitatea, adică ”o cercetează”: produc modificări ale acesteia, pentru a descoperi efectele acestor modificări. Testează realitatea! E experimentul în embrion!

Concluzia parțială 2: Copiii foarte mici observă, nesistematic, realitatea și tot nesistematic, experimentează.

Acum să privim cu atenție activitatea unor adulți specializați – profesori și învățători. Desigur, și ei fac, nesistematic, observații. Dar ei realizează și observații sistematice: completează fișe psihopedagogice, fișe de monitorizare a progresului elevilor și alte documente asemănătoare. Pe baza procesării datelor din instrumentele de observație extrag concluzii (conceptualizează), fac predicții, iau decizii. Profesorii și învățătorii testează în practica educativă concepte, proceduri, aplică metode. Modifică realitatea și observă consecințele acestor modificări = experimentează, chiar dacă într-un mod doar parțial sistematic.

Concluzia parțială 3: Cadrele didactice fac observații parțial sistematice și, parțial sistematic - experimentează.

Coroborăm cele trei concluzii și obținem: copiii, învățătorii și profesorii observă realitatea și experimentează, nesistematic, modificări ai diverșilor parametri ai acesteia. Învățătorii și profesorii observă parțial sistematic și introduc modificări intenționate în realitatea pe care o controlează – educația formală – observând efectele.

Concluzie: activitatea didactică implică observare parțial sistematică și testare de concepte și ipoteze. Cercetarea educațională implică observare și experimentare sistematică. Profesorii și învățătorii, fac deja observații și experimente parțial sistematice.

A face cercetare înseamnă a face observații și experimente sistematice, iar apoi a interpreta științiific rezultatele.

Asistați de coordonatori competenți și pasionați, care îi sprijină în demersul de evoluție a observațiilor și experimentelor de la nesistematic și parțial sistematic la sistematic, învățătorii și profesorii sunt capabili să realizeze cercetări educaționale autentice!

Echipa Grade Didactice