Despre insuficiențele limbajului pedagogic

 

Vocabularul pedagogic autohton, utilizat în lucrări de specialitate sau în discuțiile dintre specialiști, cuprinde doi termeni destul de vagi din punct de vedere semantic: „a preda” și „cadru didactic”.

La o primă - și superficială – privire – conceptele sus-amintite sunt clare, trimit la realități ușor de identificat. Voi încerca să vă ilustrez, în cele de mai jos, felul în care caracterul vag și polisemantismul acestor termeni ar putea afecta reprezentările unora dintre noi  asupra învățământului - și practicile care decurg de aici.

A preda.

Primul termen care ne pune probleme este cel de ”predare”, aparent foarte clar. A preda constă în a desfășura activități didactice, implicând o pregătire prealabilă psihopedagogică, metodică și teoretică în domeniul sau disciplina predată. Dar dacă ne uităm în dicționarul explicativ al limbii române constatăm că acest înțeles se regăsește abia pe poziția a treia:

PREDÁ, predáu, vb. I. 1. Tranz. A da cuiva în primire un obiect, un bun care îi revine de drept sau de care trebuie să răspundă; a înmâna, a încredința, a remite, a transmite. 2. Refl. A se recunoaște învins și a se pune la dispoziția dușmanului, urmăritorului etc. ♦ Tranz. A da pe cineva în mâna cuiva care să dispună de el. 3. Tranz. A transmite, a comunica cuiva în mod sistematic cunoștințele unei discipline (în cadrul unei instituții de învățământ, al unor cursuri speciale); a expune o lecție. (dexonline).

În Dicționarul de Pedagogie din 1979 de la Editura Didactică și Pedagogică, predarea e înțeleasă drept activitatea de ”a învăța pe altul”, activitate desfășurată de profesor în cadrul lecției, spre a determina la elevi activitatea de învățare, ambele activități fiind în interacțiune în sistemul pe care îl constituie procesul de învățământ”. Tot aici se precizează: ”Predarea în învățământ nu se confundă cu sensul comun al termenului (predare-primire a unui obiect sau a unei mărfi)”! (sublinierea noastră)

Unde e problema?

Dacă reflectăm cu luare-aminte la educația din jurul nostru, la practicile de predare din școli și universități, sau, mai mult, la practicile de predare ale diverșilor ”furnizori” de formare, observăm că ei ”livrează” cursuri, adică pur și simplu ”dau în primire” conținuturi. Problema de fond e că de fapt, cunoașterea nu se livrează, ci se construiește. Psihologia cognitivă, constructivismul și socioconstructivismul au demonstrat de multă vreme, cu dovezi incontestabile, acest lucru. Totuși, noi... ”predăm”, adică ”livrăm” cunoștințe..., cu toate că DEX-ul, Dicționarul de Pedagogie citat și nenumărate lucrări de profil precizează sensul corect al termenului.

Cadru didactic.

Cadru didactic, profesor, institutor, educator – termeni care definesc formatorul în situații mai generale sau mai specifice. Termenul generic și atotcuprinzător este ”cadru didactic”. Să-l analizăm mai îndeaproape.

Din capul locului, voi semnala utilizarea largă a acestui termen în perioada comunistă – cei de o seamă cu mine sau mai în vârstă își aduc aminte. Cadrele reprezentau personalul dintr-o instituție, de învățământ, medicală, de partid: ”din toate capitalurile prețioase care există în lume, cel mai prețios și cel mai hotărîtor capital sînt oamenii, cadrele” (dexonline).  În prelungirea înțelesului din acea perioadă regăsim și sensurile actuale, cu referire la oameni și profesiuni sau roluri sociale:

II. 1. (La pl.) Personalul unei instituții, al unei întreprinderi etc. Cadru didactic. ♦ Personalul de conducere dintr-o întreprindere, instituție etc. (Rar.; la sg.) Persoană din efectivul unei întreprinderi sau instituții, dintr-o organizație etc. (dexonline)

 Din nou, unde e problema?

A fi ”cadru didactic” reflectă apartenența la o categorie profesională, dar sintagma sugerează mai degrabă o formă goală ce poate fi umplută, minoră în raport cu conținutul. Aceeași sursă oferă pentru termenul ”cadru” înțelesuri precum: ramă, pervaz, margine, schelet etc. Marginalitatea și secundaritatea formatorului în raport cu activitatea sa, cu conținutul predat, chiar cu elevii este transmisă inconștient prin această sintagmă discutabilă. Răspândirea în spațiul virtual a termenului – la o căutare pe Google la singular și plural ne apropiem de nouă sute de mii de rezultate – arată că el încă are viabilitate și e larg utilizat, din nefericire.

Concluzie.

Așa cum am precizat de la început, limbajul pedagogic este departe de a fi unul maturizat, univoc, clar. În afara indeterminării semantice pe care am ilustrat-o în cele două exemple, limbajul pedagogic abundă în termeni împrumutați din diverse alte discipline, care primesc în context didactic un sens mai degrabă metaforic. Aceasta poate fi uneori un câștig, dar, de multe ori, sensurile prime, originare, persistă în inconștient și complică înțelegerea, expunând-o amatorilor de interpretări plastice sau de speculații. De aici și până la minimizarea și discreditarea educației și educatorilor nu-i decât un pas...

Conf. Univ. Dr. Florin-Vasile Frumos